Într-o postare anterioară ALBUM 2 mă lăudam că oferim clienților noștri o diversitate de albume foto, astfel încât aceștia să poată alege în funcție de personalitatea lor, dinamica momentelor sau tema nunții o variantă adecvată evenimentului.
Aceasta înseamnă că anumite coperte au caracter de noutate și pentru noi ( 700 de materiale X 10 dimensiuni posibile = 🙂 🙂 variante ). Datorită acestui lucru, așteptăm primirea albumului aproape cu aceeași nerăbdare pe care o au și clienții. Furnizorii albumelor le ambalează cu grijă pentru ca acestea să nu se deterioreze în timpul transportului, iar desfacerea coletului prelungește un pic tensiunea așteptării. Cred că pare un pic ciudat să vorbesc despre desfacerea unei cutii, dar pentru noi reprezintă un moment important pentru că, de fapt, după ce vedem produsul final ne dăm seama dacă ne-am făcut bine treaba. Dacă noi suntem impresionați și mulțumiți, lucrurile sunt în regulă și pentru clienți. Am citit o povestioară haioasă legată de stăpânul a două pisici ”gemene”. Stând zilnic cu acestea observa multe deosebiri între ele și era foarte mirat că prietenii lui nu reușeau să le distingă aproape niciodată. La fel și noi, privim albumele mai atenți la anumite detalii și caracteristici ale acestora decât un client nefamiliarizat cu tehnica realizării unui astfel de produs. Știm cu siguranță de ce albumele noastre sunt speciale și identificăm cu ușurință calitățile acestora. Chiar dacă farmecul răsfoirii lui nu poate fi descris prin cuvinte sau imagini, vă prezentăm mai jos un album care arată la fel ca și mirii… FABULOS !!! 🙂
