# album foto handmade
Am reușit să arăt câteva modele de albume pe care le-au primit clienții noștri anul trecut (chiar dacă suntem în februarie nu îmi vine să cred că 2014 este ”anul trecut” 🙂 ). Recunosc că am înscris acest lucru la capitolul realizări pentru că îmi propusesem de mult acest lucru. Iată că în 2015 s-au aliniat planetele și pare că sunt mai harnic și mai activ pe blog ( în viața reală așa sunt tot timpul 🙂 🙂 ) . O altă opțiune a albumului foto de care suntem foarte mândri este cea cu coperta pictată manual. Considerăm că este o alegere inspirată deoarece această variantă îi conferă albumului caracterul de unicat. Albumul are mai multe calități, dar am menționat-o pe aceea care îl diferențiază de restul produselor noastre. Câteva imagini poate vă vor convinge să alegeți acest model, dar nu uitați că și fotografiile din interior trebuie să fie speciale.
